Se aleg rosii coape, de preferinta rotunde, deoarece sunt carnoase si au mai putine seminte. Se spala, se rup in doua, iar jumatatile se strang intre degete, astfel incat sa se scurga tot miezul apos din ele (avand mai putina zeama, se vor lega mult mai usor la fiert). Se pun intr-o oala mare, smaltuita, pe foc, tinandu-se pana dau cateva clocote si se rasucesc pielitele. Se dau la o parte, se trec prin ciur, frecand cu o lingura de lemn, pana raman numai semintele si pielitele. Se pun din nou pe masina, in oala spalata curat. Se amesteca mereu, cat fierbe, pana se ingroasa atat, incat sa se poata turna usor in sticle. Nu se lasa o clipa neamestecat, deoarece bulionul se prinde usor de fund si se arde. Bulionul se toarna cald prin palnie, in sticle. Pentru ca sa nu plesneasca, se infasoara sticla intr-o carpa umeda. Se umplu sticlele pana la gat, se toarna o lingura de ulei si se astupa cu dopuri noi, care au fost fierte, sau se leaga cu hartie celofan pusa in doua. Pe masura ce se astupa, se asaza la un loc ferit, in picioare, se acopera bine cu paturi si se tin astfel pana se racoresc complet; a doua zi, la cele astupate cu dopuri se pune smoala si se pastreaza la loc racoros si uscat.
Daca nu exista un loc bun de pastrare, ca sa nu fermenteze bulionul, este prudent sa se fiarba sticlele, dupa ce au fost asupate numai cu dopul de pluta, in alt vas cu apa. Ca sa nu sara dopul la fiert, se leaga cu sfoara si dupa ce au fost tinute in paturi, sa se racoreasca incet, se pune deasupra smoala.
